Home / Noutati / Revista Orizonturi 2019

Revista Orizonturi 2019

Revista Orizonturi coordonată de doamna prof. de istorie Mari Ștefan a fost redactată anul acesta cu ajutorul Proiectului privind învățamântul secundar ROSE ,,BAC-ul contează”! Acord de grant Nr. 649/SGL/R  II-02.10.2018. Mulțumim cu această ocazie celor care au accesat proiectul și managerilor școlii care supraveghează buna desfășurare a activităților în școală.

Elevii care fac parte din colectivul de redacție sunt implicați în acest demers jurnalistic, reușind să-și descopere noi talente și să se implice în activități extrașcolare, care-i formează ca oameni profesioniști. De asemenea liceenii noștri care desenează au reușit și anul acesta să ne transmită parte din căutările lor artistice, astfel că momente din stările lor sufletești se află înserate în paginile revistei.

În fiecare număr o parte din profesorii școlii colaborează la Revistă și susțin elevii în demersul lor creativ.

Ca în fiecare an sperăm că merităm premiul cel mare acordat la Concursul Național de Reviste Școlare. Toate imaginile sunt originale, creația elevilor și profesorilor școlii.

Designul final este acoperit cu ajutorul prof. Mari Ștefan. 

Succes!

 

Orizonturi nr.1 2019

Orizonturi nr.2 2019

 

(74)

 
 
 
RVV